-"Vreau sa pleci acum, sa mi se faca dor de tine."

Ei bine, mi.am citit scenariul vietii si am observat ca de fapt eu sunt cea care trebuie sa plece. mi.am strans amintirile de pe podea, mi.am mototolit promisiunile, am deschis usa si mi.am luat "la revedere" de la tot ce.mi era familiar. paseam grabita peste crapaturile betonului de parca as fi pasit peste propriile mele cicatrici si pentru prima oara nu ma durea profunzimea lor.

Am ajuns in vesnicul loc de intalnire si de despartiri, cu linii de fier si oameni ce misunau ocupati de ici-colo. in sfarsit, ma aflam in tren de una singura, fara tine sau imaginea ta. destinatia-gara sufletelor. imi placea la nebunie trenul ala, era plin de calatori solitari, la fel ca mine. ii analizam pe fiecare in parte in timp ce fumam pe culoar. domnul din capat, cel in costum, parea sa evadeze din jungla orasului cautand din priviri un colt de liniste. batranica din compartimentul meu tinea in mana o poza alb-negru din care ii zambea un barbat. ma intrebam continuu ce vreau sa gasesc in gara despre care se spune ca face minuni. de fapt, nu cautam nimic anume acolo; vroiam ca gara sa.mi ofere ce avea ea mai bun, sa.mi faca o surpriza.

Tone de fier vuiau pe roti si in ciuda zgomotului asurzitor mi.am gasit linistea. in tot aerul acela de cautare, nu puteam sa nu observ ca nu se clintea nimeni sa coboare, in schimb urcau valuri de oameni noi la fiecare oprire. 

Intr.un strigat ascutit de metal, pamantul s.a oprit odata cu rotile trenului. oamenii isi strangeau bagajele, se inghesuiau spre iesire iar eu habar nu aveam de ce sa intampla. batranica din compartiment imi zambeste spunand  "am ajuns, draga mea. aici e gara sufletelor."

Am coborat din tren timida si speriata de ceea ce m.ar putea astepta. fiecare gasise deja ce cauta: domnul la cravata ducea in mana o servieta pe care scria "liniste sufleteasca" iar batranica strangea in brate o figura filiforma. eu nu aveam nimic si nu ma simteam cu mult mai fericita. cautam cu disperare ceva sa fie al meu.

Privind printre oamenii care se plimbau fericiti am vazut o copila sezand in capatul peronului. fuma o tigara si privea din plictis in stanga si.n dreapta. ceva ma atragea spre ea si nu intelegeam de ce nu o pot apuca in alta directie. apropiiindu.ma de ea, i.am observat chipul palid si buzele care pareau sa fi sarutat multe minciuni. nu avea niciun nume si nu stiam cum sa o strig.

Inainte sa.mi dau seama, m.am trezit in fata ei, tremurand din toate incheieturile, ca un copil mic certat pentru un bibelou spart. cand si.a ridicat ochii mari si negrii si m.a privit, ma simteam ca intr.o oglinda. aceleasi gropite in obraji cand zambea, aceeasi muscatura de buza, aceleasi gesturi. eram chiar eu stand acolo jos si ma simteam confuza.

-Buna. Credeam ca n.ai sa mai ajungi. 

S.a ridicat si m.a luat de mana.

Gara sufletelor, locul in care mi.am infrant liniile corpului si m.am eliberat. m.am privit cateva clipe de afara, apoi m.am imbratisat.