"Spune.mi pe cine ai iubit sa.ti spun cat de fraier esti. daca m.ai iubit pe mine, atunci ai facut greseala vietii tale."

28.11.2012. ora 18:30. seminar de algebra. chifteaua se agita in fata tablei de parca fierbe in sos de rosii. nu ma intereseaza tigaia cu fiertura lui de matematica; cuvintele lui M. imi suna repetitiv in cap. ca sunt o nesimtita, ca toate o sa mi se intoarca, ca o sa.mi dau seama candva ce proasta sunt.

"Notati ca e o observatie importanta asta: daca ar exista respectivul obiect atunci din proprietatile impuse ar rezulta urmatoarele conditii...". in capul meu totul se transforma in "daca ar exista respectivul sentiment, atunci as mai sta". problema e ca inafara de un egoism nemarginit nu gasesc niciun sentiment autentic in mine.

Si stiu ca sunt o nesimtita, stiu ca o sa mi se intoarca toate, stiu ca o sa.mi dau seama candva ce proasta am fost. karma nu ramane niciodata datoare.

Ma uit in jur si studiez amfiteatrul amortit. D. si.a improvizat un cort unde rade infundat uitandu.se la "viata cu louie". N. isi sufoca prietena si simt ca imi vine sa vomit de la atata iubire. profu se agita iar, completand intr.un mod nefericit seria glumelor de la poli. eu ma gandesc in continuare la cuvintele lui.

Ne.am despartit acum o jumatate de ora, dupa ce am baut o bere ce parea sa nu se mai termine niciodata. o bere atat de amara, trista si tensionata cum n.am sa mai beau in viata mea. am fortat timpul sa curga uitandu.ma obsesiv la ceas, de parca situatia s.ar fi usurat cu fiecare minut ce ma aducea mai aproape de seminar. pentru prima data in viata am crezut ca nenorocita asta de matematica ma va salva. ei bine, uite.ma acuma aici in amfiteatru, deruland la nesfarsit ultima noastra secventa. noi doi in mijlocul strazii, printre oameni ocupati si grabiti. ma apropii timid de el, il strang in brate, nici nu se clinteste. ma intreb fugitiv in sinea mea unde e mai frig, afara sau in sufletul meu. imi arunca un "pa" pe care n.am fost in stare sa.l prind si o ia in dreapta fara sa se uite la mine. eu o iau in stanga fara sa privesc in urma mea. trei ani s.au sfarsit in momentul in care mi.am aprins o tigara in loc sa ma intorc dupa el.

Dupa tot ce s.a intamplat, inca ma intreb care e fraierul dintre noi.

-"Vreau sa pleci acum, sa mi se faca dor de tine."

Ei bine, mi.am citit scenariul vietii si am observat ca de fapt eu sunt cea care trebuie sa plece. mi.am strans amintirile de pe podea, mi.am mototolit promisiunile, am deschis usa si mi.am luat "la revedere" de la tot ce.mi era familiar. paseam grabita peste crapaturile betonului de parca as fi pasit peste propriile mele cicatrici si pentru prima oara nu ma durea profunzimea lor.

Am ajuns in vesnicul loc de intalnire si de despartiri, cu linii de fier si oameni ce misunau ocupati de ici-colo. in sfarsit, ma aflam in tren de una singura, fara tine sau imaginea ta. destinatia-gara sufletelor. imi placea la nebunie trenul ala, era plin de calatori solitari, la fel ca mine. ii analizam pe fiecare in parte in timp ce fumam pe culoar. domnul din capat, cel in costum, parea sa evadeze din jungla orasului cautand din priviri un colt de liniste. batranica din compartimentul meu tinea in mana o poza alb-negru din care ii zambea un barbat. ma intrebam continuu ce vreau sa gasesc in gara despre care se spune ca face minuni. de fapt, nu cautam nimic anume acolo; vroiam ca gara sa.mi ofere ce avea ea mai bun, sa.mi faca o surpriza.

Tone de fier vuiau pe roti si in ciuda zgomotului asurzitor mi.am gasit linistea. in tot aerul acela de cautare, nu puteam sa nu observ ca nu se clintea nimeni sa coboare, in schimb urcau valuri de oameni noi la fiecare oprire. 

Intr.un strigat ascutit de metal, pamantul s.a oprit odata cu rotile trenului. oamenii isi strangeau bagajele, se inghesuiau spre iesire iar eu habar nu aveam de ce sa intampla. batranica din compartiment imi zambeste spunand  "am ajuns, draga mea. aici e gara sufletelor."

Am coborat din tren timida si speriata de ceea ce m.ar putea astepta. fiecare gasise deja ce cauta: domnul la cravata ducea in mana o servieta pe care scria "liniste sufleteasca" iar batranica strangea in brate o figura filiforma. eu nu aveam nimic si nu ma simteam cu mult mai fericita. cautam cu disperare ceva sa fie al meu.

Privind printre oamenii care se plimbau fericiti am vazut o copila sezand in capatul peronului. fuma o tigara si privea din plictis in stanga si.n dreapta. ceva ma atragea spre ea si nu intelegeam de ce nu o pot apuca in alta directie. apropiiindu.ma de ea, i.am observat chipul palid si buzele care pareau sa fi sarutat multe minciuni. nu avea niciun nume si nu stiam cum sa o strig.

Inainte sa.mi dau seama, m.am trezit in fata ei, tremurand din toate incheieturile, ca un copil mic certat pentru un bibelou spart. cand si.a ridicat ochii mari si negrii si m.a privit, ma simteam ca intr.o oglinda. aceleasi gropite in obraji cand zambea, aceeasi muscatura de buza, aceleasi gesturi. eram chiar eu stand acolo jos si ma simteam confuza.

-Buna. Credeam ca n.ai sa mai ajungi. 

S.a ridicat si m.a luat de mana.

Gara sufletelor, locul in care mi.am infrant liniile corpului si m.am eliberat. m.am privit cateva clipe de afara, apoi m.am imbratisat.

"Some things never change, just like the way I feel about you now."

Am invatat de o vreme incoace ca lucrurile vin si pleaca, ca banii nu conteaza, ca entuziasmul de inceput trece repede, ca uiti de unde ai pornit si unde ai ajuns. te grabesti sa.ti traiesti viata si in toata graba asta pierzi entuziasmul lucrurilor. din regret fata de unele "trecuturi", as vrea sa se fi inventat un aparat care sa.ti pastreze unele momente din viata intacte, ca intr.un fel de capsula pe care sa o deschid si dintr.o data situatia sa se retransforme in ceva ce a fost candva. nu ma intelegeti gresit, nu traiesc in trecut si nici nu o voi face, insa am pierdut esenta unor lucruri, sau cel putin am descoperit.o cand era prea tarziu.

Cu toate astea, un singur lucru a ramas la fel, care imi ofera certitudinea ca sunt pe drumul cel bun, ca nu m.am salbaticit si ca inca pot trai sentimente autentice. cu voi, n.am socotit nimic niciodata in bani, entuziasmul de inceput s.a autoconservat si faptul ca am plecat de undeva impreuna si am ajuns in locuri diferite nu schimba cu nimic lucrurile dintre noi. nu degeaba va numesc suflete-pereche. 

Trec pe langa mine monstrii mari si patratosi ce poarta in pantece oameni si pe care ei ii numesc "autobuze". Imi fac curaj sa ma urc intr.unul. Usi ce se inchid prost, scaune scrijelite si fete fara expresie. Imi scot telefonul din buzunar sa verific cat e ora, sterg cu maneca geamul aburit si incerc sa nu ma gandesc prea mult la tine/noi.

Ma gandesc la bac si la calendarul AMR, la A. cum e mica si are nevoie de mine, la discutia de azi dimineata de la cafea. Ma gandesc ca abia astept sa cobor sa.mi aprind o tigara, autobuzele astea sunt prea triste pentru mine. Ma uit din nou la telefon de parca as astepta vreun mesaj care intarzie sa apara.
Ma gandesc la cum visez in mod obsesiv acelasi vis, aproape noapte de noapte. Se face ca ratacesc pe un coridor intunecat, plin de tablouri cu chipuri necunoscute. In cateva dintre ele ma regasesc si eu, in secvente din propria.mi viata. Altele surprind imagini pe care nu le.am vazut vreodata, poate ca sunt desprinse din viitorul ce ma asteapta. La capatul coridorului e o usa inchisa pe care scrie cu litere incalcite "daca ai stii unde vei ajunge, nu te.ai grabi atat de tare". M.am gandit mult la ce se refera acest vis si care ar fi interpretarea sa corecta, insa explicatia ma depaseste.
Ma gandesc cum imi place sa ma mint ca prefer lucrurile simple, luate ca atare, fara complicatii sau intortocheli. Ce gluma buna; "cand ai incercat ultima oara sa lasi un lucru sa ramana simplu, fara sa.l complici tu de buna.voie si nesilita de nimeni?". Intrebare fara raspuns. Cred ca pur si simplu sufar de o boala cronica ce nu.mi permite sa.mi las propria viata sa decurga de la sine.
Primesc un mesaj intr.un final, insa nu de la cine imi doream asa ca bag repede telefonul inapoi in buzunar ca si cand nu s.a intamplat nimic. What a selfish bitch I am, ma intreb uneori cum de ma mai suporta pamantul cu toata combinatia fatala de egocentrism si egoism pe care o dezvolt in mine. In fine, am ajuns la destinatie, imi las toate gandurile pe scaun si cobor sa iti infrunt ochii cu gene mari.

Poate chiar fac ceva gresit si voi ajunge sa fiu pedepsita pentru toata graba cu care.mi traiesc viata.