luni, 16 ianuarie 2012

Trec pe langa mine monstrii mari si patratosi ce poarta in pantece oameni si pe care ei ii numesc "autobuze". Imi fac curaj sa ma urc intr.unul. Usi ce se inchid prost, scaune scrijelite si fete fara expresie. Imi scot telefonul din buzunar sa verific cat e ora, sterg cu maneca geamul aburit si incerc sa nu ma gandesc prea mult la tine/noi.

Ma gandesc la bac si la calendarul AMR, la A. cum e mica si are nevoie de mine, la discutia de azi dimineata de la cafea. Ma gandesc ca abia astept sa cobor sa.mi aprind o tigara, autobuzele astea sunt prea triste pentru mine. Ma uit din nou la telefon de parca as astepta vreun mesaj care intarzie sa apara.
Ma gandesc la cum visez in mod obsesiv acelasi vis, aproape noapte de noapte. Se face ca ratacesc pe un coridor intunecat, plin de tablouri cu chipuri necunoscute. In cateva dintre ele ma regasesc si eu, in secvente din propria.mi viata. Altele surprind imagini pe care nu le.am vazut vreodata, poate ca sunt desprinse din viitorul ce ma asteapta. La capatul coridorului e o usa inchisa pe care scrie cu litere incalcite "daca ai stii unde vei ajunge, nu te.ai grabi atat de tare". M.am gandit mult la ce se refera acest vis si care ar fi interpretarea sa corecta, insa explicatia ma depaseste.
Ma gandesc cum imi place sa ma mint ca prefer lucrurile simple, luate ca atare, fara complicatii sau intortocheli. Ce gluma buna; "cand ai incercat ultima oara sa lasi un lucru sa ramana simplu, fara sa.l complici tu de buna.voie si nesilita de nimeni?". Intrebare fara raspuns. Cred ca pur si simplu sufar de o boala cronica ce nu.mi permite sa.mi las propria viata sa decurga de la sine.
Primesc un mesaj intr.un final, insa nu de la cine imi doream asa ca bag repede telefonul inapoi in buzunar ca si cand nu s.a intamplat nimic. What a selfish bitch I am, ma intreb uneori cum de ma mai suporta pamantul cu toata combinatia fatala de egocentrism si egoism pe care o dezvolt in mine. In fine, am ajuns la destinatie, imi las toate gandurile pe scaun si cobor sa iti infrunt ochii cu gene mari.

Poate chiar fac ceva gresit si voi ajunge sa fiu pedepsita pentru toata graba cu care.mi traiesc viata.

4 comentarii:

. spunea...

Buna, suflet-pereche, nu te retin... De ce nu ma cauti? You know we need it. Now. Astept, te pup.
PS: nici macar nu am baut...

Moxi spunea...

Buna, suflet-pereche. imi cer scuze pentru intarziere dar din pacate blog.ul asta nu mai e atat de "viu" pe cat era candva. sper ca esti bine acolo unde esti si ca cineva stie sa te faca fericita.
PS: I know, I know, I know...

Unknown spunea...

scri asa frumos, imi tot vine sa citesc, recitesc si iar citesc

Moxi spunea...

Mersi Oana :*