Are ochi de ciocolata si priveste uite.asa.. are buzele moi si mereu pregatite sa sarute cu teama cate.o tigara neaprinsa. Daca n.as stii ca locuieste pe scara mea si ca e pamanteanca, as fi crezut ca e vreo zeitate din parul careia curge soarele.

O urmaresc in fiecare dimineata de pe geam cum iese din scara si fuge sa prinda tramvaiul in timp ce maruntisul pentru cafea ii zangane in poseta ei mica si gri. Cred ca e scriitoare, poarta palarii ca bunica si uneori sta in scara pana noaptea tarziu, cu un caiet si.un creion pe genunchi. Am intrebat.o odata pe mama cum o cheama si mi.a raspuns intepata « Numeste.o cum vrei, eu o numesc ciudata ».

Sta la etaju’ 4, deasupra mea, acolo unde bate.n geamuri un tei batran. Cand mama ma pune sa.i duc supa batranicii care sta vis-a-vis de scriitoarea mea, simt un iz de cafea impletit cu parfumul ei de vanilie. De multe ori am vazut iesind pe usa de lemn a apartamentului un barbat plin de umbre. Are parul ciufulit, barba nerasa si camasa vesnic sifonata. Mi.e atat de frica de ochii lui incat in noptile cu luna plina am cosmaruri ca ma urmaresc doi ochi straini mai negri decat intunericul. Am incercat de multe ori sa o inteleg pe scriitoare mea cum il poate iubi. Sunt sigura ca.l iubeste si ca o iubeste, pentru ca noaptea, atunci cand e liniste, ii aud cum fac dragoste pana in zori.


Stii pastra un secret? Ei bine, si eu o iubesc.