Un ceas stricat pe perete. cum voi mai stii eu cand o sa apari? ma obsedeaza paralizia acelor acestuia si.ncerc sa le imping spre ora 3.

"Asteapta.ma pe fotoliul moale din camera cu parchet prafuit. ajung la 3. dimineata."

Uitasem cum e sa ne jucam de.a intalnirea. ea sa.mi scrie un biletel intotdeauna cu aceeasi cerneala, cu vesnicele ei litere apasate in hartia apretata in parfumul sau. eu sa o astept ore intregi, sa.mi sufoc timpul cu nerabdarea mea iar cand apare, sa o cert ca a intarziat, chiar daca e ora fixa.

Ma emotioneaza ca e o camera cu pereti de.un infinit alb. "Fotoliul moale", cum ii spune ea mereu, e defapt singurul scaun din incapere, unul cu tapiterie crem, patata de timp. pana nu demult, imi imparteam agitatia doar cu scaunul de sub mine care uneori devenea chiar cel mai bun prieten al meu. tacea cand plangeam, scartaia cand radeam, ma sustinea cand ma lasau genunchii de emotie. acum, ceasul asta nenorocit crede ca ma ajuta cu ceva daca imparte dorul din mine in 24 de unghiuri, apoi fiecare unghi in cate 60 de cioburi, ca intr.un sfarsit mii de aschii de dor sa ma intepe prin tot trupul.

Cand deja simt ca tot interiorul meu sangereaza de la intepaturi, atunci apare ea.

-Ai intarziat!

-Nu prostuto, n.am intarziat. E fix.

-Atunci.. bine ca ai venit. Daca ai mai fi intarziat o singura secunda, as fi murit de dot.