-"Vreau sa pleci acum, sa mi se faca dor de tine."

Ei bine, mi.am citit scenariul vietii si am observat ca de fapt eu sunt cea care trebuie sa plece. mi.am strans amintirile de pe podea, mi.am mototolit promisiunile, am deschis usa si mi.am luat "la revedere" de la tot ce.mi era familiar. paseam grabita peste crapaturile betonului de parca as fi pasit peste propriile mele cicatrici si pentru prima oara nu ma durea profunzimea lor.

Am ajuns in vesnicul loc de intalnire si de despartiri, cu linii de fier si oameni ce misunau ocupati de ici-colo. in sfarsit, ma aflam in tren de una singura, fara tine sau imaginea ta. destinatia-gara sufletelor. imi placea la nebunie trenul ala, era plin de calatori solitari, la fel ca mine. ii analizam pe fiecare in parte in timp ce fumam pe culoar. domnul din capat, cel in costum, parea sa evadeze din jungla orasului cautand din priviri un colt de liniste. batranica din compartimentul meu tinea in mana o poza alb-negru din care ii zambea un barbat. ma intrebam continuu ce vreau sa gasesc in gara despre care se spune ca face minuni. de fapt, nu cautam nimic anume acolo; vroiam ca gara sa.mi ofere ce avea ea mai bun, sa.mi faca o surpriza.

Tone de fier vuiau pe roti si in ciuda zgomotului asurzitor mi.am gasit linistea. in tot aerul acela de cautare, nu puteam sa nu observ ca nu se clintea nimeni sa coboare, in schimb urcau valuri de oameni noi la fiecare oprire. 

Intr.un strigat ascutit de metal, pamantul s.a oprit odata cu rotile trenului. oamenii isi strangeau bagajele, se inghesuiau spre iesire iar eu habar nu aveam de ce sa intampla. batranica din compartiment imi zambeste spunand  "am ajuns, draga mea. aici e gara sufletelor."

Am coborat din tren timida si speriata de ceea ce m.ar putea astepta. fiecare gasise deja ce cauta: domnul la cravata ducea in mana o servieta pe care scria "liniste sufleteasca" iar batranica strangea in brate o figura filiforma. eu nu aveam nimic si nu ma simteam cu mult mai fericita. cautam cu disperare ceva sa fie al meu.

Privind printre oamenii care se plimbau fericiti am vazut o copila sezand in capatul peronului. fuma o tigara si privea din plictis in stanga si.n dreapta. ceva ma atragea spre ea si nu intelegeam de ce nu o pot apuca in alta directie. apropiiindu.ma de ea, i.am observat chipul palid si buzele care pareau sa fi sarutat multe minciuni. nu avea niciun nume si nu stiam cum sa o strig.

Inainte sa.mi dau seama, m.am trezit in fata ei, tremurand din toate incheieturile, ca un copil mic certat pentru un bibelou spart. cand si.a ridicat ochii mari si negrii si m.a privit, ma simteam ca intr.o oglinda. aceleasi gropite in obraji cand zambea, aceeasi muscatura de buza, aceleasi gesturi. eram chiar eu stand acolo jos si ma simteam confuza.

-Buna. Credeam ca n.ai sa mai ajungi. 

S.a ridicat si m.a luat de mana.

Gara sufletelor, locul in care mi.am infrant liniile corpului si m.am eliberat. m.am privit cateva clipe de afara, apoi m.am imbratisat.

"Some things never change, just like the way I feel about you now."

Am invatat de o vreme incoace ca lucrurile vin si pleaca, ca banii nu conteaza, ca entuziasmul de inceput trece repede, ca uiti de unde ai pornit si unde ai ajuns. te grabesti sa.ti traiesti viata si in toata graba asta pierzi entuziasmul lucrurilor. din regret fata de unele "trecuturi", as vrea sa se fi inventat un aparat care sa.ti pastreze unele momente din viata intacte, ca intr.un fel de capsula pe care sa o deschid si dintr.o data situatia sa se retransforme in ceva ce a fost candva. nu ma intelegeti gresit, nu traiesc in trecut si nici nu o voi face, insa am pierdut esenta unor lucruri, sau cel putin am descoperit.o cand era prea tarziu.

Cu toate astea, un singur lucru a ramas la fel, care imi ofera certitudinea ca sunt pe drumul cel bun, ca nu m.am salbaticit si ca inca pot trai sentimente autentice. cu voi, n.am socotit nimic niciodata in bani, entuziasmul de inceput s.a autoconservat si faptul ca am plecat de undeva impreuna si am ajuns in locuri diferite nu schimba cu nimic lucrurile dintre noi. nu degeaba va numesc suflete-pereche. 

Trec pe langa mine monstrii mari si patratosi ce poarta in pantece oameni si pe care ei ii numesc "autobuze". Imi fac curaj sa ma urc intr.unul. Usi ce se inchid prost, scaune scrijelite si fete fara expresie. Imi scot telefonul din buzunar sa verific cat e ora, sterg cu maneca geamul aburit si incerc sa nu ma gandesc prea mult la tine/noi.

Ma gandesc la bac si la calendarul AMR, la A. cum e mica si are nevoie de mine, la discutia de azi dimineata de la cafea. Ma gandesc ca abia astept sa cobor sa.mi aprind o tigara, autobuzele astea sunt prea triste pentru mine. Ma uit din nou la telefon de parca as astepta vreun mesaj care intarzie sa apara.
Ma gandesc la cum visez in mod obsesiv acelasi vis, aproape noapte de noapte. Se face ca ratacesc pe un coridor intunecat, plin de tablouri cu chipuri necunoscute. In cateva dintre ele ma regasesc si eu, in secvente din propria.mi viata. Altele surprind imagini pe care nu le.am vazut vreodata, poate ca sunt desprinse din viitorul ce ma asteapta. La capatul coridorului e o usa inchisa pe care scrie cu litere incalcite "daca ai stii unde vei ajunge, nu te.ai grabi atat de tare". M.am gandit mult la ce se refera acest vis si care ar fi interpretarea sa corecta, insa explicatia ma depaseste.
Ma gandesc cum imi place sa ma mint ca prefer lucrurile simple, luate ca atare, fara complicatii sau intortocheli. Ce gluma buna; "cand ai incercat ultima oara sa lasi un lucru sa ramana simplu, fara sa.l complici tu de buna.voie si nesilita de nimeni?". Intrebare fara raspuns. Cred ca pur si simplu sufar de o boala cronica ce nu.mi permite sa.mi las propria viata sa decurga de la sine.
Primesc un mesaj intr.un final, insa nu de la cine imi doream asa ca bag repede telefonul inapoi in buzunar ca si cand nu s.a intamplat nimic. What a selfish bitch I am, ma intreb uneori cum de ma mai suporta pamantul cu toata combinatia fatala de egocentrism si egoism pe care o dezvolt in mine. In fine, am ajuns la destinatie, imi las toate gandurile pe scaun si cobor sa iti infrunt ochii cu gene mari.

Poate chiar fac ceva gresit si voi ajunge sa fiu pedepsita pentru toata graba cu care.mi traiesc viata.

So here it is.. Flat out and simple. Which do you trust? Your heart? Or your head?

See, your heart will lead you where you wanna be, but your head will lead you where you ought to be. But which will lead you where you.re meant to be?

I followed my heart and it led me where I am, but my head is continously telling me that I.m not where I should be, by reminding me of the pain I go through just being where I am... But I ask myself what if this is meant? Although is hard, although it hurts, although it feels a time that it may not be fair. What if this is truly meant?

What if I weigh this out, stick with it through all the pain and hard work and then it all pays off? What if I can change his life and in return he changes mine?

But then again.. What if I weigh this out, stick with it through all the pain and hard work and it falls to pieces?

Should I care more about me? Or him? Who should I love more? Am I willing to hurt him now and save myself later? Or put myself on the line and save him?

In the end I guess it all comes down to what kind of person you are. Am I a thinker? Or am I a feeler? Do I plan ahead? Or do I follow my wimbs? Do I use logic? Or do I use compasion? Do I give condemnations or chances? Or even more... Which one does he make me wanna be?

"deja ma cunosti in totalitate, desi mi-ar placea sa ma cunosti mai bine. ma ai in totalitate, desi mi-ar placea sa ma mai castigi putin."

Cand afara ploua mult prea mult iar peretii camerei mele nu ma mai incap, ma imbrac intr.o pelerina plasticata si ies sa ma cert cu norii.

Sub pelerina, undeva in adancul coastelor mele tin ascuns un oras intreg unde nu ploua niciodata. Pe strazile din mine simti numai parfum de barbat. Fiecare dintre ei poarta legat de mana un carnetel in care le.am marcat cu linii ca de puscarias de cate ori au intrat si iesit din oras. Aveam mustrari de constiinta de fiecare data cand intra unul nou si se pierdea prin cotloanele intunecoase ale firii mele si ma chinuiam sa tin portile inchise cand vroia sa plece.

Din punct de vedere stiintific, dragostea e masurata in intensitatea sinapselor in timpul actului sexual. Din punctul meu de vedere, dragostea se masoara in adancimea urmelor lasate in cimentul din mine. Am iubit si iubesc, motiv pentru care drumurile mele sunt pline de gropi adevarate, care ar putea inghiti masini oricand.

Si ce te faci cand incepi sa simti o ruptura in moalele pieptului, de parca timpu.ti sfasie carnea pe dinautru si te lasa franjuri vii?