Ca sa poti intelege cine sunt si cum sunt eu, de unde vin si incotro ma indrept, trebuie sa stii despre oamenii care mi-au trecut pragul sufletului. Cativa au fost doar simpli figuranti, altii au indraznit sa intre si sa se aseze la o cafea, iar putini dintre ei si-au permis sa inchirieze camaruta aia mica si intunecoasa. N-am pretins niciodata chirie in bani, am cerut in schimb doar lumina si caldura. Ultimul chirias, oh ultimul... e prins in tocul usii, cu un picior afara si unul inauntru, eu n-am curajul sa ii spun sa plece iar el nu e sigur daca mai vrea sa intre.

Da-mi Doamne un manual de utilizare in caz de inima ciobita, ca eu am avut grija sa strang toate aschiile si bucatelele de pe jos, le tin in pumn si nu stiu cum sa le potrivesc la loc. Si daca ar fi insemnate piesele iar eu ar trebui doar sa le imbin dupa numaratoare, tot nu sunt sigura ca ar functiona ca si inainte. De parca inima mi-e cana preferata de cafea pe care am folosit-o cu incredere in fiecare dimineata, pana cand din prostie am scapat-o si am spart-o. De lipit, am lipit-o, dar am pus-o inapoi pe raft de frica sa nu pateasca din nou ceva. Cu alte cuvinte, ma tem ca nu voi mai avea niciodata o inima pe deplin functionala.

Cum am ajuns in ipostaza omului schiop de suflet? Aici incepe povestea ultimului chirias si al sincronizarii proaste. De greseli de strategie nici n-are rost sa mai pomenesc. Ia oricare doi oameni de pe aceasta planeta, ofera-le sansa sa dezvolte orice fel de relatie si nepasator de unde urmeaza sa se ajunga, universul tranteste intre ei o tabla invizibila de sah. Normal ar fi ca o parte sa fie alba, una neagra si jucatorii sa fie constienti de mutarile lor. Eu cu el nu numai ca am inceput sa jucam pe intuneric, ci pana si piesele ne erau colorate inedit in perechi de doua cate doua, unele in nuante de mov si albastru perceptibile de oamenii normali, altele in culori pe care le intelegeam doar noi doi datorita legaturii noastre. Se parea ca universul facea misto de noi; ori invatam sa jucam al dracului de bine sah, ori urma sa ne pierdem mintile in acel joc. Aprindeam o tigara, el imi fura de pe tabla o piesa, alteori din confuzia culorilor ma furam chiar eu. Se ridica si aprindea din cand in cand lumina, vedeam amandoi in ce punct tensionat ne situam si apoi ramaneam iar in bezna. El juca pe ghicite  facand miscari proaste si eu vroiam sa ma dau batuta la fiecare mutare a lui. Unde s-a sfarsit? Au ramas doua regine de acelasi rosu intens, nu stim care-i a mea sau care-i a lui si nu stim ce miscare sa mai facem. Acesta a fost momentul in care s-a aprins de tot lumina, eu am ramas cu o durere crunta de cap si suflet, iar el s-a proptit in pragul usii, cu cheile magice intr-unul din buzunare si intrebari in celalalt. Incercand sa ma dezmeticesc, am facut cafea si mi-am spart cana preferata...

Si uite-ma aici, la o rascruce de drumuri intr-o singura incapere. Eu imi fac veacul in interiorul acelorasi pereti cunoscuti, ma mai viziteaza din cand in cand alte suflete, dar pleaca intotdeauna seara pentru ca el pazeste inca pragul. El intalneste ba figuri cunoscute, ba unele noi stand acolo; face cate o suta de pasi in stanga si in dreapta legand inceputuri de povesti. In fiecare seara are grija sa se intoarca la usa pentru ca el are cheile desi uita mereu sa o inchida. Camaruta asta a devenit neincapatoare pentru amandoi din cauza cioburilor din pumn si a intrebarilor din buzunar; eu pierd sansa unui nou chirias care sa largeasca peretii din jurul meu, el pierde sansa de a transforma un trecator necunoscut in companion de drum. Reginele rosii ne striga de pe masa din dorinta de a incheia jocul ingrat al universului, iar noi ne facem ca nu le auzim din lipsa vreunei noi strategii.

Calculez sansele in cap, lasand mandria deoparte, fara sa mai conteze care dintre noi castiga. Pot sa ma dau infranta si sa-i cer cheia sa poata pleca, sa raman iar in bezna cu usa deschisa pana poposeste intamplator vreun alt suflet. Poate ma decid sa ma mut si atunci nu mai are nici el ce raspunsuri sa caute intr-o incapere muta, iar intr-un final totul se transforma in anunt de vanzare in loc de inchiriere. O camera goala cu mobila prafuita care candva a adapostit doua orgolii prea mari. Poate rastoarna el masa si reginele se vor pierde, una sub pat si una dupa usa, stricand urzeala universului. Poate la un moment dat il va lua durerea de spate de la atata stat in picioare si se va aseza de cealalta parte a mesei iar din plictiseala vom reincepe jocul. Din nou fara niciun fel de sfarsit, dar de data asta pe incredere, pentru ca al naibii ca jucam acum cu doua regine de aceeasi culoare. Eu invat sa-l urmez pas cu pas fara sa-l grabesc pe el, iar el invata sa nu se mai teama de posibilitatea plecarii mele, pentru ca in fond si la urma urmei suntem ciopliti din acelasi material si probabil ca nu ne-am putea potrivi la fel de bine nuanta noastra de rosu cu niciun alt rosu din lume.

Asta sunt eu, piesa decisiva in propriul joc de sah, ascund in crestaturile mele forte care-l atrag si indeparteaza de care poate nici eu nu sunt constienta, vin din randul doi, protejata pana acum de pioni, cai si nebuni si am ajuns sa sper sa nu depasesc liniile tablei vreodata. Sa spun ca sunt victima unei glume proaste a astrelor ar fi prea mult spus, insa stiu cu siguranta ca sah cu piese colorate pe intuneric nu mai vreau sa joc niciodata. Nu ma feresc de joc pentru ca mi-am gasit adversarul, ci pentru ca am obosit sa jucam un joc al puterii care nu ne face decat sa ne fortam slabiciunile.

Nu fusese deci cu totul un vis, deşi nu fusese cu totul nici realitate.

Il intreb ce cauta in visul meu si imi raspunde ca a gresit usa.

-Daca tot esti aici, ocupa un loc langa mine. stiam ca vei "gresi usa"  la un moment dat. era doar o chestiune de timp pana o vei face.

Nu indrazneste sa ma priveasca in ochi iar eu nu indraznesc sa insist. simplul fapt ca a apasat clanta pe care o considera nepotrivita imi spune multe despre punctul in care ne situam. de fapt, despre cercul pe care ne jucam in continuu, cu acelasi inceput si acelasi sfarsit care ne aduc tot pe canapeaua asta maro imbacsita de fum. o data am incercat sa frang cercul si sa parasesc terenul de joaca, insa m.am trezit a doua zi cu un semn de intrebare ce imi atarna greu de inima. era ca un carlig de pescuit, bine infipt in carnea din mine, impungandu.ma tot mai tare la fiecare gura de aer si singura mea sansa de supravietuire era sa ma intorc inapoi pe traiectoria cercului.

Ultima data cand ne.am asezat pe canapeaua maro n.am schimbat prea multe vorbe. mi.am ascuns fata in golul gatului lui, i.am cerut iertare in minte si l.am sarutat in spatele urechii. el stia oricum totul fara ca eu sa.i spun ceva, iar felul in care ma privea ma facea sa ma simt si mai vinovata. o ora mai tarziu si niciun cuvant rostit, hainele ne vegheau dojenitor de pe podea si noi imparteam o tigara. as fi vrut ca tigara aia sa nu se mai termine niciodata, sa cresc in bratele lui si sa.mi petrec tot restul vietii ascunsa printre asternurile sifonate. rad si acum cand ma gandesc ca ne.am rezolvat toate problemele in pat. inseamna si asta ceva, nu?

Ma intreb daca si de data asta va fi la fel de usor. ii studiez nasturii camasii si pieptul ce respira atat de timid de sub ea. el inca sta cu capul plecat in palme si pot sa pun pariu ca se cearta el pe el pentru faptul ca nu se poate ridica de pe canapea. e asa liniste intre noi ca aud cum cade praful pe podea si mi.e frica, mi.e atat de frica... am inchis oare usa dupa el? am ascuns oare cheia sa nu poata fugi nicaieri?

Imi fac curaj sa.mi intind mana spre a lui, simt cum il ating dar o voce reala imi sopteste "A., e tarziu, o sa intarzii la facultate". deschid ochii si o incadrez intre pleoape pe sora mea, ce.mi zambeste larg intinzandu.mi ceasca de cafea.

-Esti bine?

-Da, visam...

Aud cum scartaie scarile perfect lacuite si zambesc realizand ca o recunosc pana si dupa sunetul pasilor. ma mira cum o pustoaica atat de increazatoare in propriile puteri poate fi imblanzita doar din niste priviri verzi si patrunzatoare. o poftesc sa ia un loc langa mine la masa, o vad cum studiaza camera, calculandu.si distanta pana la cea mai apropiata iesire in caz de catastrofa. se teme atat de tare, incat simt ca incaperea va face implozie de la emotia ce fierbe in ea. iau ultima tigara din pachetul cumparat de doar jumatate de ora, ultima tigara inainte de verdict...

O rog sa nu se joace cu nervii si sentimentele mele si ii explic cum o voi distruge sistematic daca o va face.

Planuiesc sa incep cu trupul. obisnuiam sa o sarut in spatele urechii stangi in momentele in care o iubeam cel mai mult si cel mai putin. ca amintire ii voi lasa o urma perfecta de dinti, in exact acelasi loc. vreau ca muscatura mea sa o arda pana in adancul testei cand vreun strain o va saruta, caci ar fi pacat sa uite cat sentiment puneam in sarutul meu ascuns. cand se va privi goala in oglinda si va vedea muscatura de pe umar va vedea expresia fetei mele din timpul in care eram acelasi om, eu in ea si ea toata a mea. cand cineva o va atinge din greseala pe coapsa sa i se faca pielea de gaina si sa.mi simta limba si dintii plimbandu.se in sus si in jos pe piele, intr.un joc de "nu-ma-doare-dar-ma.nfioara".

Si daca asta nu va fi de.ajuns sa ii ocup  mintea, ii soptesc acum in urechea stanga "indiferent cine va fi in tine, in mintea ta ma vei intalni tot pe mine". incrunta din sprancene si stie ca am blestemat.o pe vecie. m.am zbatut prea mult sa.mi fac loc in mansarda fiintei ei ca sa cedez atat de usor camaruta aia mica si intunecoasa care a ajuns sa.mi placa atat de mult. stiu ca multi straini vor suna la sonerie, dar eu voi fi mereu acolo sa raspund: "imi pare rau, M. nu e acasa. nu, nu  stiu cand se intoarce".

Lovitura de gratie i.o voi dai cand ii voi ciobi sufletul. ma gandesc ca mi.ar fi atat de usor acum cand sta asa cuminte si pierduta in fata mea sa.i var mana intre coaste si sa.i scot sufletul cu o miscare brusca de mana rece. ma gandesc ca mi.ar fi atat de usor sa rup o bucata din el pe care sa o pastrez in buzunarul de langa sufletul meu, iar apoi sa i.l introduc asa ciobit inapoi. ma gandesc ca mi.ar fi atat de usor sa o las sa traiasca schioapa de suflet pentru tot restul vietii.

Incep sa tremure peretii camerei odata cu ea. da sa se ridice, o prind de mana, intrerupandu.i fuga.

-Stiu ca poate ti.am facut deja toate astea. fii cu mine si o sa te repar. am luat.o in brate si am simtit.o mai aproape ca niciodata.

"Iubirea noastra toata.i un defect, fereasca Dumnezeu sa se repare..."

Un final de august melancolic cu miros de ploaie. e rece si parca ii simt pe ceafa respiratia. imi aprind o tigara si pun mana pe telefon, convinsa fiind ca nu va raspunde. nu aveam nimic de zis decat "vroiam doar sa te aud". inchid cu emotie inainte sa intre casuta si ma roade faptul ca nu stiu prin ce colt de oras strain se afla, ce bere bea (heineken, ce intrebare stupida), cui imparte zambete si priviri verzi.

 L.am lasat sa intre in viata mea incheiand un acord verbal ca nu o sa ne facem rau unul altuia. ce gluma buna. imi amintesc de prima dimineata cu el, se ascundea printre pernele mele ca un copil mic cu minte de om mare, ma gadila si imi tinea teorii de viata prea serioase pentru ore matinale fara strop de cafea. imi zicea ca se teme de kharma si ca nu vrea sa fiu una dintre victimele lui. ca va fi sincer daca voi fi sincera, ca nu imi cere decat sa fiu cu el si pentru el. imi amintesc ca am raspuns cu "totul sau nimic" si l.am strans in brate.

Ce parea a fi la inceput un curcubeu prin care zboara unicorni, s.a transformat intr.un nu-stiu-ce-fel-de-noi, o incalceala de sentimente, suspiciuni si emotii. i.m a control freak, i must admit that. dar cu el am pierdut controlul de mult. ma intreb cum dumnezeu poate sa aiba cineva atata putere asupra mea intr.un timp atat de scurt si ma intreb daca asta e un lucru sanatos. nu e, n.are cum sa fie...
Ma simt ca intr.o intersectie de drumuri. unul e drept si ingrijit, pavat cu dale de aceeasi dimensiune, cu flori pe margine si un vibe ce ma face sa zambesc. celalalt e unul care.mi provoaca dureri in talpi si in suflet, insa e drumul pe care il cunosc deja, asa dificil cum e el. incotro o apuc?

I.m thinking of quitting, because no man should have so much power.  

Din plicul "everything I could never tell you"

 "ma simt de parca as fi o incalceala de sireturi, iar sufletul meu e tocmai nodul central. toate sireturile si.au pierdut intaritura din varf, incep sa se desire si cineva sau ceva (o putere mai mare decat mine) se joaca prosteste si aprinde sireturile ca pe niste fitile. si eu? eu ce fac in mijlocul acestei glume proaste, cand toate vin arzand spre mine si nu o pot lua nici in stanga, nici in dreapta? cand tot in jurul meu e haos si ceata si praf si nu vad decat cum ard sireturile astea iar eu nu le pot opri nicicum."

pentru un moment am fost inapoi acolo.

S.a intamplat de atatea ori incat am pierdut numaratoarea.


Ma retrag pe jumatatea mea de pat, el ma cauta somnoros printre cutele plapumei. nu stie, dar cearceaful miroase a nou, un miros ce nu ii apartine. strang din pleoape si incerc sa.mi inlatur din cap toate zambetele si genele straine pe care alunecam razand. imi amintesc de ultima tigara fumata cu fiecare, cand obisnuiam sa le promit ca le voi apartine pentru totdeauna. in secret, dar voi fi a lor pentru totdeauna.
Inspira, expira. inspira, expira. numar cate secunde ii ia sa inspire din nou. incerc sa imi sincronizez respiratia cu a lui. cand eram mica aveam impresia ca doi oameni care respira deodata impartasesc un soi de intimitate.
Il vad pe barbatul pe care am ajuns sa il iubesc tot gandindu.ma la ceilalti. vad cum cutia toracica i se misca intr.un ritm perfect armonios, insa eu am pierdut de mult acest sincron. oamenii cand dorm sunt inofensivi. eu stiu tot ce se ascunde inauntrul lui, cat patos si haos se imbina acolo undeva adanc in interiorul coastelor. stiu, pentru ca eu am creat tot ce se afla acolo. el ma iubeste pentru ca poarta in spatele urechii stangi sarutul meu, pentru ca doar mana mea se potriveste in mana lui, pentru ca sunt singura care il poate dezbraca de secrete din priviri. eu il iubesc pentru ca trupu.mi e satul de atatea buze straine, pentru ca am luat prea multe palme de la viata, pentru ca nimeni si nimic nu poate stii ce fel de minciuni ascund in mine. 

Acum ca sunt a tuturor, noi suntem mai "noi" ca niciodata.

"Cand vei fi a lui,
Tremurand si gemand,
Iar el va jura ca te iubeste
Infinit pana la moarte...
Doamna mea, adu-ti aminte asta
Unul din voi minte." (Dorothy Parker)

"Spune.mi pe cine ai iubit sa.ti spun cat de fraier esti. daca m.ai iubit pe mine, atunci ai facut greseala vietii tale."

28.11.2012. ora 18:30. seminar de algebra. chifteaua se agita in fata tablei de parca fierbe in sos de rosii. nu ma intereseaza tigaia cu fiertura lui de matematica; cuvintele lui M. imi suna repetitiv in cap. ca sunt o nesimtita, ca toate o sa mi se intoarca, ca o sa.mi dau seama candva ce proasta sunt.

"Notati ca e o observatie importanta asta: daca ar exista respectivul obiect atunci din proprietatile impuse ar rezulta urmatoarele conditii...". in capul meu totul se transforma in "daca ar exista respectivul sentiment, atunci as mai sta". problema e ca inafara de un egoism nemarginit nu gasesc niciun sentiment autentic in mine.

Si stiu ca sunt o nesimtita, stiu ca o sa mi se intoarca toate, stiu ca o sa.mi dau seama candva ce proasta am fost. karma nu ramane niciodata datoare.

Ma uit in jur si studiez amfiteatrul amortit. D. si.a improvizat un cort unde rade infundat uitandu.se la "viata cu louie". N. isi sufoca prietena si simt ca imi vine sa vomit de la atata iubire. profu se agita iar, completand intr.un mod nefericit seria glumelor de la poli. eu ma gandesc in continuare la cuvintele lui.

Ne.am despartit acum o jumatate de ora, dupa ce am baut o bere ce parea sa nu se mai termine niciodata. o bere atat de amara, trista si tensionata cum n.am sa mai beau in viata mea. am fortat timpul sa curga uitandu.ma obsesiv la ceas, de parca situatia s.ar fi usurat cu fiecare minut ce ma aducea mai aproape de seminar. pentru prima data in viata am crezut ca nenorocita asta de matematica ma va salva. ei bine, uite.ma acuma aici in amfiteatru, deruland la nesfarsit ultima noastra secventa. noi doi in mijlocul strazii, printre oameni ocupati si grabiti. ma apropii timid de el, il strang in brate, nici nu se clinteste. ma intreb fugitiv in sinea mea unde e mai frig, afara sau in sufletul meu. imi arunca un "pa" pe care n.am fost in stare sa.l prind si o ia in dreapta fara sa se uite la mine. eu o iau in stanga fara sa privesc in urma mea. trei ani s.au sfarsit in momentul in care mi.am aprins o tigara in loc sa ma intorc dupa el.

Dupa tot ce s.a intamplat, inca ma intreb care e fraierul dintre noi.

-"Vreau sa pleci acum, sa mi se faca dor de tine."

Ei bine, mi.am citit scenariul vietii si am observat ca de fapt eu sunt cea care trebuie sa plece. mi.am strans amintirile de pe podea, mi.am mototolit promisiunile, am deschis usa si mi.am luat "la revedere" de la tot ce.mi era familiar. paseam grabita peste crapaturile betonului de parca as fi pasit peste propriile mele cicatrici si pentru prima oara nu ma durea profunzimea lor.

Am ajuns in vesnicul loc de intalnire si de despartiri, cu linii de fier si oameni ce misunau ocupati de ici-colo. in sfarsit, ma aflam in tren de una singura, fara tine sau imaginea ta. destinatia-gara sufletelor. imi placea la nebunie trenul ala, era plin de calatori solitari, la fel ca mine. ii analizam pe fiecare in parte in timp ce fumam pe culoar. domnul din capat, cel in costum, parea sa evadeze din jungla orasului cautand din priviri un colt de liniste. batranica din compartimentul meu tinea in mana o poza alb-negru din care ii zambea un barbat. ma intrebam continuu ce vreau sa gasesc in gara despre care se spune ca face minuni. de fapt, nu cautam nimic anume acolo; vroiam ca gara sa.mi ofere ce avea ea mai bun, sa.mi faca o surpriza.

Tone de fier vuiau pe roti si in ciuda zgomotului asurzitor mi.am gasit linistea. in tot aerul acela de cautare, nu puteam sa nu observ ca nu se clintea nimeni sa coboare, in schimb urcau valuri de oameni noi la fiecare oprire. 

Intr.un strigat ascutit de metal, pamantul s.a oprit odata cu rotile trenului. oamenii isi strangeau bagajele, se inghesuiau spre iesire iar eu habar nu aveam de ce sa intampla. batranica din compartiment imi zambeste spunand  "am ajuns, draga mea. aici e gara sufletelor."

Am coborat din tren timida si speriata de ceea ce m.ar putea astepta. fiecare gasise deja ce cauta: domnul la cravata ducea in mana o servieta pe care scria "liniste sufleteasca" iar batranica strangea in brate o figura filiforma. eu nu aveam nimic si nu ma simteam cu mult mai fericita. cautam cu disperare ceva sa fie al meu.

Privind printre oamenii care se plimbau fericiti am vazut o copila sezand in capatul peronului. fuma o tigara si privea din plictis in stanga si.n dreapta. ceva ma atragea spre ea si nu intelegeam de ce nu o pot apuca in alta directie. apropiiindu.ma de ea, i.am observat chipul palid si buzele care pareau sa fi sarutat multe minciuni. nu avea niciun nume si nu stiam cum sa o strig.

Inainte sa.mi dau seama, m.am trezit in fata ei, tremurand din toate incheieturile, ca un copil mic certat pentru un bibelou spart. cand si.a ridicat ochii mari si negrii si m.a privit, ma simteam ca intr.o oglinda. aceleasi gropite in obraji cand zambea, aceeasi muscatura de buza, aceleasi gesturi. eram chiar eu stand acolo jos si ma simteam confuza.

-Buna. Credeam ca n.ai sa mai ajungi. 

S.a ridicat si m.a luat de mana.

Gara sufletelor, locul in care mi.am infrant liniile corpului si m.am eliberat. m.am privit cateva clipe de afara, apoi m.am imbratisat.

"Some things never change, just like the way I feel about you now."

Am invatat de o vreme incoace ca lucrurile vin si pleaca, ca banii nu conteaza, ca entuziasmul de inceput trece repede, ca uiti de unde ai pornit si unde ai ajuns. te grabesti sa.ti traiesti viata si in toata graba asta pierzi entuziasmul lucrurilor. din regret fata de unele "trecuturi", as vrea sa se fi inventat un aparat care sa.ti pastreze unele momente din viata intacte, ca intr.un fel de capsula pe care sa o deschid si dintr.o data situatia sa se retransforme in ceva ce a fost candva. nu ma intelegeti gresit, nu traiesc in trecut si nici nu o voi face, insa am pierdut esenta unor lucruri, sau cel putin am descoperit.o cand era prea tarziu.

Cu toate astea, un singur lucru a ramas la fel, care imi ofera certitudinea ca sunt pe drumul cel bun, ca nu m.am salbaticit si ca inca pot trai sentimente autentice. cu voi, n.am socotit nimic niciodata in bani, entuziasmul de inceput s.a autoconservat si faptul ca am plecat de undeva impreuna si am ajuns in locuri diferite nu schimba cu nimic lucrurile dintre noi. nu degeaba va numesc suflete-pereche. 

Trec pe langa mine monstrii mari si patratosi ce poarta in pantece oameni si pe care ei ii numesc "autobuze". Imi fac curaj sa ma urc intr.unul. Usi ce se inchid prost, scaune scrijelite si fete fara expresie. Imi scot telefonul din buzunar sa verific cat e ora, sterg cu maneca geamul aburit si incerc sa nu ma gandesc prea mult la tine/noi.

Ma gandesc la bac si la calendarul AMR, la A. cum e mica si are nevoie de mine, la discutia de azi dimineata de la cafea. Ma gandesc ca abia astept sa cobor sa.mi aprind o tigara, autobuzele astea sunt prea triste pentru mine. Ma uit din nou la telefon de parca as astepta vreun mesaj care intarzie sa apara.
Ma gandesc la cum visez in mod obsesiv acelasi vis, aproape noapte de noapte. Se face ca ratacesc pe un coridor intunecat, plin de tablouri cu chipuri necunoscute. In cateva dintre ele ma regasesc si eu, in secvente din propria.mi viata. Altele surprind imagini pe care nu le.am vazut vreodata, poate ca sunt desprinse din viitorul ce ma asteapta. La capatul coridorului e o usa inchisa pe care scrie cu litere incalcite "daca ai stii unde vei ajunge, nu te.ai grabi atat de tare". M.am gandit mult la ce se refera acest vis si care ar fi interpretarea sa corecta, insa explicatia ma depaseste.
Ma gandesc cum imi place sa ma mint ca prefer lucrurile simple, luate ca atare, fara complicatii sau intortocheli. Ce gluma buna; "cand ai incercat ultima oara sa lasi un lucru sa ramana simplu, fara sa.l complici tu de buna.voie si nesilita de nimeni?". Intrebare fara raspuns. Cred ca pur si simplu sufar de o boala cronica ce nu.mi permite sa.mi las propria viata sa decurga de la sine.
Primesc un mesaj intr.un final, insa nu de la cine imi doream asa ca bag repede telefonul inapoi in buzunar ca si cand nu s.a intamplat nimic. What a selfish bitch I am, ma intreb uneori cum de ma mai suporta pamantul cu toata combinatia fatala de egocentrism si egoism pe care o dezvolt in mine. In fine, am ajuns la destinatie, imi las toate gandurile pe scaun si cobor sa iti infrunt ochii cu gene mari.

Poate chiar fac ceva gresit si voi ajunge sa fiu pedepsita pentru toata graba cu care.mi traiesc viata.

So here it is.. Flat out and simple. Which do you trust? Your heart? Or your head?

See, your heart will lead you where you wanna be, but your head will lead you where you ought to be. But which will lead you where you.re meant to be?

I followed my heart and it led me where I am, but my head is continously telling me that I.m not where I should be, by reminding me of the pain I go through just being where I am... But I ask myself what if this is meant? Although is hard, although it hurts, although it feels a time that it may not be fair. What if this is truly meant?

What if I weigh this out, stick with it through all the pain and hard work and then it all pays off? What if I can change his life and in return he changes mine?

But then again.. What if I weigh this out, stick with it through all the pain and hard work and it falls to pieces?

Should I care more about me? Or him? Who should I love more? Am I willing to hurt him now and save myself later? Or put myself on the line and save him?

In the end I guess it all comes down to what kind of person you are. Am I a thinker? Or am I a feeler? Do I plan ahead? Or do I follow my wimbs? Do I use logic? Or do I use compasion? Do I give condemnations or chances? Or even more... Which one does he make me wanna be?

"deja ma cunosti in totalitate, desi mi-ar placea sa ma cunosti mai bine. ma ai in totalitate, desi mi-ar placea sa ma mai castigi putin."

Cand afara ploua mult prea mult iar peretii camerei mele nu ma mai incap, ma imbrac intr.o pelerina plasticata si ies sa ma cert cu norii.

Sub pelerina, undeva in adancul coastelor mele tin ascuns un oras intreg unde nu ploua niciodata. Pe strazile din mine simti numai parfum de barbat. Fiecare dintre ei poarta legat de mana un carnetel in care le.am marcat cu linii ca de puscarias de cate ori au intrat si iesit din oras. Aveam mustrari de constiinta de fiecare data cand intra unul nou si se pierdea prin cotloanele intunecoase ale firii mele si ma chinuiam sa tin portile inchise cand vroia sa plece.

Din punct de vedere stiintific, dragostea e masurata in intensitatea sinapselor in timpul actului sexual. Din punctul meu de vedere, dragostea se masoara in adancimea urmelor lasate in cimentul din mine. Am iubit si iubesc, motiv pentru care drumurile mele sunt pline de gropi adevarate, care ar putea inghiti masini oricand.

Si ce te faci cand incepi sa simti o ruptura in moalele pieptului, de parca timpu.ti sfasie carnea pe dinautru si te lasa franjuri vii?

Iar luni.

08:00-10:50
Fete in jurul unei mese, barfe si rasete. street, cafeaua de dimineata. sex and the city varianta liceeana.

Back to school, ultima banca randul din mijloc.

11:00
Caiet de tip messenger cu miros dulceag, bio si tipuri de respiratii.

12:00
D: Stii de ce nu o pornit trabantu de la semafor?
D: Ca s.o lipit intr.o guma.

13:00
Bun venit la inca o ora de plictiseala. Lectia de astazi-sinuciderea din plictiseala.

13:58
2 minute ce ma despart de libertate provizorie. abia astept sa ma ridic din banca, sa.mi fatai fundul pe coridor pana la Record si sa.mi aprind o tigara cu un aer de "the ultimate biatch". damn, today i feel pretty.

14:25
Ultima clasa ramasa in scoala. clase goale si tacute. info, caractere, notatii si algoritmi cu care nu sunt compatibila. defapt, azi nu sunt compatibila cu nimic.

14:29
Un scartait agasant si o colega de banca stresata din cauza mediilor. urmeaza 16 saptamani de scoala, stres. absente, cafele, bani cheltuiti si povesti epuizate. PANICA-PANICA! vreau acum vara, dimineti calde, muzica.n surdina in casti si stat chilleanu pe banca in parc. vreau mare, party.uri nebunesti, nisip lipit pe pielea lui fierbinte, ochelari de soare chic si conversi uzati in vama.

14:33
Aberez, mai e mult pana atunci... Back to school.
cin>>"vreau la mare".

14:37
Piele de gaina, fluturi in stomac. imi amintesc cum m.a sarutat apasat pe buze ieri inainte sa plec.. zambesc cu toata pofta inimii. I.m in love.

14:40
Diriga vorbeste la telefon, clasa se hlizeste dintr.un motiv oarecare. eu ii observ pe toti din spatele clasei si nu ma gandesc la nimic. am facut scurt-circuit de la plictiseala.

14:50
Diriga tocmai ne.a facut oi ce alearga fericite pe campie. se pare ca nu doar eu sunt plictisita si fabulez in ultimul hal.

14:52
Ne bagam piciorul in ele optionale. nu vrem ore in plus, nici macar nu venim la cele care sunt obligatorii. dezinteres total pentru propriul nostru viitor. lumea merge pe p***.

14:57
"Cand e A, vreau sa fie B. iar cand e B, vreau sa fie A".
Thanks God ca l.am gasit, ca e doar al meu, ca nu mai trebuie sa fac liste cu plusuri si minusuri, sa vad care e mai potrivit pentru mine. Damn, I.m so in love.

14:58
Diriga vorbeste singura, clasa o ignora.

15:03
Sunt deja cu fetele la tigara langa Argos. sex and the city varianta liceeana, partea a 2a.

Stiu ca ti.e teama ca orice i.ai spune, iti frange ideile in bucatele si le analizeaza ca pe o fraza fara punct. Si ca din degetele alea mici si frumoase, cu unghii ingrijite, iti scrie cinci propozitii si te desfiinteaza emotional.

Te aduce la paroxism cand iti vorbeste despre tine cu atata usurinta, de parca te tine deschis pe palme ca pe.o carte cu litere dintr.un alfabet strain doar tie. Mai bate din gene, mai trage un fum, mai citeste o pagina din tine. Si te intrebi daca doar cu tine poate face asta sau are intr-adevar un al saselea simt cu care ii dezbraca pe toti de secrete.



Si te.ai gandit vreodata ca ai propriul tau dumnezeu care sta intr.o bucatarie, cu o tigara aprinsa, scrie pe laptop si.ti descoase tie mintea?

Ce zici, vrei sa ma porti astazi?

Uneori, mi.as dori sa pot desface cu un fermoar pielea de pe mine
sa o las aruncata pe podea
iar tu, curios sa aflii ce simt eu
sa te imbraci in ea.

Schimb de replici de teatru, interpretare proasta. nu m.am nascut actrita si nici nu voi putea fi una niciodata. sau cel putin, nu in prezenta ta. hai sa lasam copilariile, let.s act like adults. hai sa tragem cortina, sa ne iubim in spatele ei, sa uitam de scenarii si de spectatori.


Actul 1
-Uita.te la mine, fraiere! esti sigur ca vrei sa plec?
-Azi am nevoie de.o cafea tare. de.o tigara. si de tine..
-Te.am avut deja.
Ma saruta in spatele urechii, ii aud respiratia, parca imi abureste timpanul. Imi masoara pulsul cu buricele degetelor, imi atinge gatul, coboara.. Ma smucesc din bratele lui.
-Nu ma mai chinui.
In loc de raspuns ma saruta apasat pe buze. simt ca.mi dau lacrimile. am uitat de mult sa tratez sexul ca pe un sport. ...o adevarata stare de spirit?
Il simt in mine. Parca acum ajungem la un echilibru. Si nu vreau sa.l las, nu vreau sa.mi dea drumul din brate.


Actul 3
Intinsi pe podeaua rece, tinandu.ne de mana. acum cuvintele chiar ar fi de prisos.
Soptesc in minte rugaciunea pe care o spun de fiecare data cand facem dragoste nebuna:
"Fii tu langa mine, gandeste.te la mine.
poarta.te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face geloasa.
nu ma parasi, caci n.as mai suporta inca o ruptura.
fii langa mine, tine cu mine"

Dulapul cu fobii din camera mea...

...e de culoarea untului. nebunia varstei de 6 ani m.a manat sa scrijelesc cu o cheie pe usile perfect lacuite linii care se citesc orizontal sau vertical, de la dreapta sau de la stanga. dupa ani intregi, in liceu, cand am invatat nenorocita aia de funtie de gradu' 2, am realizat ca am trasat pe dulap un fel de grafic, reperul cartezian al vietii mele, cu tot cu parabola asociata.

Cand nu.mi dau seama in ce punct al graficului sunt, deschid dulapul si.mi contemplez fobiile. le tin atarnate pe umerase, ca pe niste rochii, aranjate dupa culoare. prima e cea neagra, fobia de intuneric. era preferata mea cand eram mica. asta pana cand mama a varsat clor pe ea si a ramas cu o pata alba; asa mi.a adus lumina in viata iar de atunci nu ma mai tem de intuneric. urmeaza cea maro, frica de lifturi. ultima oara cand am purtat.o m.am blocat in liftul bunicii mele cu vecinu' ei cel mega cute de la sase. am povestit cu el ore intregi pana au venit cei de la "interventii ascensoare" si ne.au scos dintre etaje. atunci mi.a pierit frica de lifturi.

Privind linia curbata a parabolei si culorile fobiilor mele, observ in ce sens am evoluat. iihmmm.. i think it.s what they call "growing up".

De.o vreme incoace ma imbrac doar in fobia de singuratate. detest sa stau de una singura, e prea multe liniste si.mi aud gandurile de om solitar. atunci am senzatia ca populatia lumii este un numar fix par, jumatate barbati, jumatate femei, iar toti inafara de mine au pereche. asa, de parca eu as fii imparul, singura persoana nenorocita de pe planeta care nu are pe mine sa o tina de mana.

De la cum am purtat.o atat de mult si de la soare, mi se pare ca.nceput sa mi se decoloreze fobia. din albastru marin s.a facut culoarea "un strop de cerneala in doi litri de apa".

Conspiratie sau coincidenta? Complot al universului sau haos benefic? pe cand fobia mea de singuratate si.a pierdut culoarea de tot, ai aparut tu. m.ai dezbracat de toate temerile si le.ai aruncat pe pat. am facut dragoste peste ele si le.am sifonat pana n.au mai insemnat nimic pentru mine. iar de dimineata, cand m.am trezit cu capul pe aceeasi perna cu tine si m.am uitat catre dulapul de culoarea untului am zambit multumita. Am ajuns in varful maxim al parabolei.

Are ochi de ciocolata si priveste uite.asa.. are buzele moi si mereu pregatite sa sarute cu teama cate.o tigara neaprinsa. Daca n.as stii ca locuieste pe scara mea si ca e pamanteanca, as fi crezut ca e vreo zeitate din parul careia curge soarele.

O urmaresc in fiecare dimineata de pe geam cum iese din scara si fuge sa prinda tramvaiul in timp ce maruntisul pentru cafea ii zangane in poseta ei mica si gri. Cred ca e scriitoare, poarta palarii ca bunica si uneori sta in scara pana noaptea tarziu, cu un caiet si.un creion pe genunchi. Am intrebat.o odata pe mama cum o cheama si mi.a raspuns intepata « Numeste.o cum vrei, eu o numesc ciudata ».

Sta la etaju’ 4, deasupra mea, acolo unde bate.n geamuri un tei batran. Cand mama ma pune sa.i duc supa batranicii care sta vis-a-vis de scriitoarea mea, simt un iz de cafea impletit cu parfumul ei de vanilie. De multe ori am vazut iesind pe usa de lemn a apartamentului un barbat plin de umbre. Are parul ciufulit, barba nerasa si camasa vesnic sifonata. Mi.e atat de frica de ochii lui incat in noptile cu luna plina am cosmaruri ca ma urmaresc doi ochi straini mai negri decat intunericul. Am incercat de multe ori sa o inteleg pe scriitoare mea cum il poate iubi. Sunt sigura ca.l iubeste si ca o iubeste, pentru ca noaptea, atunci cand e liniste, ii aud cum fac dragoste pana in zori.


Stii pastra un secret? Ei bine, si eu o iubesc.